Coreea de Nord a fost plasată sub legea marțială, iar liderul Kim Jong-Un și-a informat soldații că trebuie să se pregătească „pentru război”, scrie Huffington Post, care citează surse din Coreea de Sud.
Cel mai probabil, Kim Jong-Un ar fi luat această decizie ca urmare a criticilor internaționale legate de planurile Coreei de Nord de a efectua un nou test nuclear, pe 16 februarie.
Legea marțială presupune ca autoritatea militară să preia conducerea țării, în locul administrației civile obișnuite.
Informația a fost confirmată de guvernele de la Seul și Beijing, care au obținut imagini din satelit ale bazei unde s-ar pregăti al treilea test nuclear al Coreei de Nord. Precedentele două teste nucleare ale Coreei de Nord au avut loc în 2006 și în 2009 și au atras critici internaționale.
ORDINUL a fost dat astăzi. Se pregătește de război. Cea mai mare amenințare la adresa omenirii a devenit realitate